Padina Fest @ Platoul Padina, Bucegi, 3-7 August ’11
In perioada 3-7 august 2011 va avea loc cea de a doua editie a festivalului ?Padina Fest?, singurul festival din Romania care imbina muzica, activitatile montane si filmul. Timp de cinci zile Platoul Padina din muntii Bucegi va fi locul de desfasurare al festivalului, aici vor rasuna piese rock si folk, se vor desfasura activitati montane si de ecologizare si vor rula filmele de la TIFF.
In timpul festivalului, organizatorii au pregatit activitati de adventure [Military Camp - antrenament de armata, Adventure Park- provocari fizice si psihice si o sursa incredibila de adrenalina, Treasure Hunt - strategii si tehnici de orientare in cautarea comorilor, calatorii cu balonul impreuna cu 3-4 amici, mountain biking cu biciclete de inchiriat, si nu in ultimul rand, jocul de oina, sportul nostru national]. Pe langa acestea, vor exista si activitati extreme, precum catarare si rapel cu diferite grade de dificultate, tiroliana si trasee [de la Padina catre Saua Strunga, Piatra Arsa, Babele, Turnul Seciului] alaturi de o echipa de profesionisti. La acest program minunat se adauga si demonstratii si cursuri de prim ajutor sustinute de Crucea Rosie.
Pentru ca Padina Fest este un festival verde, se va urmari colectarea selectiva a deseurilor si ecologizarea zonei inainte si dupa festival, reducerea cantitatii gunoiului depozitat in padure de turisti prin amplasarea unor zone amenajate, curatarea traseelor si platoului inainte si dupa festival, refacerea marcajelor turistice din zona, si multe alte initiative care au in vedere ridicarea gradului de educare montana, reducerea amprentei de CO2, cresterea constientizarii importantei cadrului natural, etc.
Totodata, in programul festivalului sunt incluse workshop-uri gratuite si coaching gratuit de fotografie, proiectii foto si concursuri de fotografie. La lasarea serii platoul se va transforma in cinematograf si aici vor rula filmele de la TIFF 2011.
Programul muzical include trupe cunoscute si extrem de apreciate. Astfel, joi, 4 august, avem seara folk cu Titus Constantin si Iulia, DAC’art si Emeric Imre. Vineri, 5 august, vor canta Robin and the Backstabbers, Toulouse Lautrec si Suie Paparude. Sambata, 6 august, ne canta Paradox, Stillborn, Travka si Vita de Vie.
La editia de anul acesta sunt asteptati peste 2000 de participanti, mare parte se vor caza la cort, restul la cabanele din zona. Padina Fest acorda o atentie deosebita ?Maratonului Bucegilor? un maraton mountain bike al carui start va avea loc din Lunca Padinii urmand un traseu ce se va intinde pe aproximativ 40 km.
Participantii la maraton vor parcurge traseul prin zone precum: Lacul Bolboci, Saua Dichiului, Valea Dorului, Piatra Arsa, Babele, Crucea Caraiman, Cerdacul, Pestera. Inscrierile la maraton se vor face pe site-ul festivalului si la magazinele partener, in limita a 300 locuri.
Cum se ajunge pe Platoul Padina?
Trasee cu telecabina:
- Busteni – Babele (21 lei pentru adulti, 11 lei pentru copii)
- Babele – Pestera (14 lei pentru adulti), apoi pe jos pana la Padina (15 min)
Trasee montane:
- Busteni – Babele – Pestera – Padina
- Sinaia – Cota 2000 – Padina
Trasee cu biciclete:
- Sinaia/Targoviste – Moroieni (sat Glod) – Sanatoriu spre Hotel Pestera – Padina
- Sinaia/Targoviste – cabana Cuibul Dorului – Saua Dichiului – Padina
- Busteni – Babele – Pestera – Padina
- Sinaia – Cota 2000 – Padina
Partajarea masinii: daca nu ai masina cu care sa mergi sau mai ai cateva locuri disponibile in autoturism si vrei sa gasesti cea mai buna solutie, arunca un ochi pe ecodrum.
Rute auto:
- Sinaia – Moroieni – Sanatoriu spre Hotel Pestera – Padina (55 km)
- Targoviste – Moroieni – Sanatoriu spre Hotel Pestera – Padina (72 km)
Intrucat sustine turismul montan, Padina Fest ti-a pregatit zona de camping cu toate utilitatile. Vei putea fi aproape de zona unde se desfasoara activitatile festivalului, iar muntele te va rasplati cu peisaje fantastice. Vei beneficia de: suprafata special amenajata pentru campare si de grupuri sanitare. In plus, pe site-ul padinafest.ro exista si o lista de cabane la care te poti caza.
Detalii si rezervari pe: www.padinafest.ro
Surse: www.padinafest.ro si OutdoorFor.me








