Arhiva: Pe Pamant

Triathlon Offroad @ 2 Mai – Vama Veche – Hagieni, 2 Iunie ’12

May 23, 2012 by

Pe 2 Iunie se organizeaza editia din 2012 a Triathlonului Offroad! Inscrierile se fac pana pe 28 Mai, informatii AICI!

Startul probei de inot se va da pe plaja de la Micul Golf din 2 Mai cu iesire pe plaja din spatele digului (se va ocoli digul de la pescarie), atat pentru varianta lunga a traseului (1,5 km) cat si pentru cea scurta (750 m).

Alergare > 2 Mai – Vama Veche si retur – va incepe de la Micul Golf si va continua pe plaja pana la pescaria din Vama Veche. Intoarcerea se va face partial pe faleza si cu revenire pe plaja inainte de unitatea militara. Se va face o tura (6 km) pentru traseul scurt, traseul lung inseamna doua ture in zona rezervatiei marine 2 Mai – Vama veche (10 km). Alergarea este pe teren accidentat, exista si zone dificile (traversari inguste, stanci, nisip moale, etc.).

Traseul de bicicleta (33 km) va pleca de la Micul Golf din 2 Mai, va traversa drumul national si va merge pe un drum secundar pana la capatul satului. Traseul va urma drumurile de exploatare agricola pana la intrarea in satul Hagieni. 

Se ocoleste satul prin dreapta si se coboara in canion. Traseul parcurge canionul pana la capat, cu iesire la intersectia cu lacul Limanu. 

Se traverseaza campul – atentie la broastele testoase – si se ajunge la padure. Firile sensibile ar putea pierde minute pretioase fotografiind formele si culorile neobisnuite vegetatiei, dar odata ce drumul incepe sa coboare, contemplarea va fi inlocuita cu adrenalina. Mare atentie, coborarea pana la cantonul silvic se termina brusc cu o curba la stanga! Pe jos e piatra, ar fi bine sa nu cazi! De aici pana la urmatorul punct de alimentare mai e putin – niste padure cu vegetatie luxurianta, o urcare scurta si iesirea din padure. Dupa iesirea din padure o traseul o ia la dreapta pe deasupra lacurilor, stanga inainte de manastire, pe langa padurea de pini, se coboara prin ferma piscola si pe langa ferma de struti si tine drept pe malul lacului pana la soseaua care intra in satul Limanu. 

De aici pana in 2 Mai nu mai e mult – putin asfalt si revenire in traseul initial. 
Finish la Micul Golf, in aplauzele publicului. 

Evenimente, Pe Apa, Pe Pamant

Seawolves Bike Fest @ Mamaia, 8-10 Iunie ’12

May 22, 2012 by

Evenimente, Pe Pamant

Codul galben strica distractia motocrosistilor de la Ciolpani

May 21, 2012 by

Cluburile Dual Racing Team si Top Cross TCS, organizatorii Dementor KTM Motocross Cup au decis anularea etapei cu numarul doi a competitiei, programata pentru sâmbata, 19 mai pe circuitul de la Gorgota Ciolpani. Desi multi dintre cei patruzeci de sportivi înscrisi la start apucasera sa iasa pe circuit pentru antrenamentele libere, circuitul rezistând ploilor de peste noapte, cantitatile masive de precipitatii cazute în jurul prânzului i-au determinat pe organizatori sa ia decizia anularii cursei.

„Speram ca vremea sa tina cu noi pe 30 iunie, la etapa de la Zarnesti”, spune Ciprian Popescu (Dual Racing Team). Initial, organizatorii au anulat doar clasa 50 cmc, la care alearga copiii prescolari, deoarece rotile mici ale motocicletelor lor nu ar fi asigurat suficienta tractiune pe noroi. „Ne pare rau pentru sportivi si pentru spectatorii care începusera sa vina la circuit, ei ar fi putut urmari un spectacol pe cinste, la Amatori s-a înscris de exemplu si Sorina Sandu, campioana est-europeana la enduro, care acum alearga la clubul Top Cross TCS. ”, a mai punctat Ciprian Popescu. Organizatorii au încercat sa compenseze eforturile financiare ale sportivilor veniti sa alerge pe circuitul de la Ciolpani, oferind acestora 500 de litri de motorina, pentru a acoperi cheltuielile de transport.

„În primul antrenament am încercat sa mergem, gândindu-ne ca poate se vor forma linii prin noroiul de pe circuit si avem noroc sa nu mai ploua, si într-adevar s-au format niste linii, s-a mai dus apa, daca nu ar mai fi plouat din momentul acela am fi putut tine cursa. Am investit foarte multa munca si bani în pregatirea circuitului si nu ne asteptam sa avem ghinionul cu vremea”, a declarat Adrian Raduta, aflat la Ciolpani într-o dubla postura, cea de organizator si pilot.

Evenimente, Pe Pamant

Retezat Trail Race @ Valea Jiului, 16 Iunie ’12

May 21, 2012 by

 

 

Sambata 16 iunie 2012 veti avea ocazia sa va testati abilitatile de deplasare rapida pe munte sau doar sa va bucurati de un traseu spectaculos in minunata Vale a Jiului alaturi de familii, prieteni vechi si noi.

Mai jos aveti detaliile luate direct de pe site-ul oficial al competitiei retezattrailrace

1. Cum ajungeti?

Centrul actiunii noastre se va afla in zona complexului turistic Cheile Butii, orasul Uricani, judetul Hunedoara. Daca veniti din Nord, din Ardeal, coborati din Deva spre Hateg si intrati in inima Vaii Jiului la Petrosani. La iesirea din Petrosani catre Targu-Jiu se face dreapta catre Vulcani, Lupeni, Uricani. Dupa Uricani la cativa kilometri o sa vedeti un indicator dreapta Cheile Butii .

Daca veniti din Sud, din Oltenia, urcati dinspre Targu-Jiu spre Petrosani, la intrare in Petrosani faceti stanga in intersectia mare catre Vulcan, Lupeni, Uricani, Cheile Butii.

Se poate veni din Banat si pe drum forestier dinspre Baile Herculane dar este recomandata masina de teren.

2. Program 15-17 .06.2012

Vineri 15.06.2012-incepand cu ora 14.00-validarea inscrierilor, ridicarea kitului de participare, semnarea declaratiei pe proprie raspundere, pasta party si sedinta tehnica( ora 21).

Sambata 16.06.2012- pana la ora 8.00 validarea iar la 9.00 este startul, primii concurenti estimam ca vor ajunge in jur de ora 13.00, urmeaza apoi pasta party, premierea si foc de tabara.

Duminica 17.06.2012- tura usoara de refacere in zona Casei de vanatoare Campusel.

3. Premii

La fiecare categorie (OPEN FEMININ, MASCULIN si ECHIPE) dupa cum urmeaza: 
Locul 1 – 500 RON
Locul 2 – 400 RON
Locul 3 – 300 RON
Locul 4 – 200 RON
Locul 5 – 100 RON

Primul (fata sau baiat) ajuns pe VF. Custura va castiga Premiul Special ‘King of the Custura’ care va fi dezvaluit la sedinta tehnica de vineri seara.

Daca 2 concurenti ajung in acelasi timp la Finish unul va primi premiul pentru locul x iar celalat pentru locul x+1.

4. Cazare

Exista spatiu special pentru campare.

Complexul Cheile Butii are rezervate camere pentru evenimentul sportiv RTR 2012, rezervarea o faceti direct pe site-ulhttp://www.cheile-butii.ro/

Vom reveni si cu alte informatii legate de posibilitatile de cazare din zona.

5. Taxa de participare

Este individuala si va putea fi platita incepand din 22.05.2012 intr-un cont ce va fi anuntat in curand al Asociatiei SPORT LA ORICE VARSTA.

Nu exista taxa pentru participarea la Open Echipe.

Evenimente, Pe Pamant

Slanic FAAS Run @ Salina Unirea [Slanic Prahova], 20 Mai ’12

May 17, 2012 by

Duminica se alearga, incepand cu ora 11:00, in primul concurs de alergare pentru amatori desfasurat vreodata in Romania intr-o mina de sare, la 200m sub pamant.

Organizatorii au petrecut 3 probe de concurs asa ca, cei care se simt in stare sa alerge la 200 m sub pamant sunt invitati sa se inscrie repede.

1. SPEEED – proba individuala pe distanta de 80 m cu masurarea electronica a vitezei de alergare.

2. RELAY – stafeta pe echipe de cate 4 (minim o fata), fiecare membru alergand o tura de 800m.

3. FRIENDLY LONG RUN – alergare amicala individuala de 8km (10 ture)

IMPORTANT: Numarul de participanti este limitat la 200 (50 de echipe). Inscrierile se fac prin completarea formularului dedicat si prin plata taxei de participare de 30 lei (taxa de intrare in salina inlcusa).

Evenimente, Pe Pamant

Se deschide “The Skate Park” @ Brasov, 1 Iunie ’12

May 17, 2012 by

Evenimente, Pe Pamant

Skoda Velo Challenge @ Padurea Baneasa, 17 Iunie ’12

May 16, 2012 by

Anul asta se anunta o “batalie crancena” intre companiile de la noi cu ocazia Skoda Velo Challenge 2012! Pentru cei care nu stiu, este vorba de un eveniment de ciclism dedicat companiilor, competitia de tip relay este deschisa angajatiilor care se pot înscrie în echipe de câte patru concurenti (categorii: masculin, feminin sau mixt), iar fiecare companie poate avea în concurs cât de multe echipe doreste.

Înscrie-ti echipa si participa în cursa pentru suprematia pe bicicleta!

Informatiile “vitale” le gasiti pe Pagina de Facebook a evenimentului. Tot pe Pagina de Facebook, dar mai precis AICI va puteti inscrie in concurs. Regulamentul e destul de stufos si va invitam sa il parcurgeti cu atentie pentru a nu avea surprize neplacute.

Programul zilei arata cam asa>

Skoda Velo Challenge insumeaza o serie de trei evenimente ce se vor desfasura pe parcursul zilei de duminica, 17 iunie 2012, astfel incat iubitorii mersului cu bicicleta sa se poata bucura pe deplin de o zi dedicata lor.

Velo Challenge

9:00 – 14:00

Competitia dedicata companiilor va avea linia de start si finish in fata Academiei de Politie de langa Padurea Baneasa. Primul eveniment de ciclism in care companiile din aceeasi industrie pot concura prin echipele inscrise, Skoda Velo Challenge pune la bataie cate o cupa pentru fiecare echipa ce se plaseaza pe locul 1, precum si multe premii pentru concurentii ce vor urca pe podium.

Echipele au la dispozitie in total patru ore pentru a concura, dupa care urmeaza festivitatea de decernare a premiilor si Velo Party.

Velo Party
16:00 – 18:00

Odata ce competitia a luat sfarsit, continuam distractia cu o petrecere outdoors pentru biciclisti cu muzica buna, DJ-ala si dantuiala. Accesul la Velo Party se face gratuit de catre orice pasionat al mersului cu bicicleta.

Evenimente, Pe Pamant

Moto GP @ Le Mans [Franta], 20 Mai ’12

May 16, 2012 by

 

In weekend se alearga pe circuitul de la Le Mans [Franta]. Situatia e destul la clara la clasa Moto GP unde Stoner e primul, urmat de Lorenzo si Pedrosa. La clasa Moto 2 Marquez e riderul de batut dar Pol Espargaro a facut un salt mare inainte fata de sezonul trecut si batalia dintre cei doi (la care se adauga partial Luthi si Redding) a generat curse foarte faine pana acum.

La clasa Moto 3 lucrurile sunt destul de incinse intre Maverik Vinales si Sandro Cortese dupa cursa de la Estoril, unde spaniolul i-a batut obrazul lui Cortese. 

Sa vedem ce se intampla de data asta … si sa speram ca “doctorul” va mai face un pas inainte. Nu de altceva dar ne-am cam saturat sa il vedem batandu-se pentru firmiturile care cad de la masa celor de la Honda si Yamaha … Cei care vor sa ii puna o intrebare inaintea cursei din Franta, o pot face pe Facebook si el va raspunde intr-un interviu transmis LIVE pe motogp.com maine dupamasa (aka Joi dupamasa)

Evenimente, Pe Pamant

Red Bull Romaniacs @ Sibiu, 13-17 Iunie ’12

May 16, 2012 by

Red Bull Romaniacs revine in forta si anul acesta cu a 8 editie a raliului de hard enduro. Prologul va avea loc pe 13 Iunie in locul devenit traditional pentru deschiderea ostilitatilor (adica in centrul Sibiului).

Martin Freinademetz a reusit sa creeze, impreuna cu echipa din jurul lui, (daca nu cea mai) una dintre cele mai dificile competitii de raliu hard enduro din lume.

In Sibiu se strang din toata lumea, cei mai buni dintre cei buni pentru a cuceri dealurile, noroaiele, padurile, stancile, boschetii, araturile, cauciucurile, trunchiurile de copaci si bolovanii mioritici. Daca puteti sa dati o fuga la Sibiu intr-una din zile, va garantam ca spectacolul oferit de rideri va merita efortul. 

Mai multe informatii despre competitie direct pe site-ul lor redbullromaniacs.com

Evenimente, Pe Pamant

Scoala de alpinism de vara @ Muntii Fagaras, 28 Iunie – 01 Iulie ’12

May 15, 2012 by

Vesti bune! Fane organizeaza la final de Iunie o scoala de vara pentru cei care vor sa stie cu ce se mananca alpinismul.

Aveti ocazia de a petrece cateva zile in companie primului romana cocotat pe Everest si sa invatati de la el.

Scop:

- insusirea cunostintelor necesare mersului pe munte si alpinismului;

- dezvoltarea spiritului de echipa.

Conditii:
– apt fizic si psihic pentru efort;
– acordul scris al parintilor pentru cei sub 18 ani.

Echipament:
– materiale individuale: rucsac, sac de dormit, lanterna, etc.
– echipament alpinism: casca, ham, coarda la 2-3 pers, 2-3 bucle anou, 2-3 carabiniere, coborator, 2-3 pitoane, ciocan, etc.
– echipament de tura: bocanci, hanorac + pantalon, bluze, tricouri, ciorapi, lenjerie schimb, ochelari soare, etc.
– trusa spalat, trusa minima prim ajutor, carnet notite, mancare, etc.

Teme:
– notiuni elementare de alpinism, parcurgeri de vai, muchii, creste;
– prezentare echipament, noduri, mers si legare in coarda;
– orientare in teren variat;
– prim ajutor.

Locatie: Muntii Fagaras, Balea Lac.

Info si inscrieri: Fane Tulpan – 0744 699 222 sau montanguide@yahoo.com.

Evenimente, Pe Pamant

Dementor KTM Motocross Cup @ Ciolpani, 19 Mai ’12

May 15, 2012 by

Spectacolul continua în Dementor KTM Motocross Cup: maestrii sportului cu motor se vor duela sâmbata pe circuitul de la Gorgota-Ciolpani

A doua etapa a Dementor KTM Motocross Cup, competitia care îsi propune sa-i aduca împreuna pe cei mai buni motocrosisti din România si sa creeze o pepiniera de piloti care sa reprezinte peste câtiva ani tara noastra în competitiile internationale, se va defasura sâmbata 19 mai, cu începere de la ora 10:00.

„Pentru ca acest sport sa evolueze si în România, pe lânga eforturile sportivilor avem nevoie si de un format competitional de calitate si tocmai asta încercam sa le oferim concurentilor”, spune Ciprian Popescu (Dual Racing Team).

George Cabal este coleg de echipa cu Marcel Butuza la Vectra Zarnesti si pleaca favorit la clasa MX2, tânarul de 18 ani reusind sa îmbine cu succes pregatirea examenului de bacalaureat la un prestigios liceu brasovean cu un sport extrem de solicitant în plan fizic si psihic.

Pentru Adrian Raduta, favoritul clasei MX1, încununat anul trecut cu titlul de maestru al sportului, efortul va fi dublu, deoarece el va fi implicat în etapa de la Ciolpani nu doar ca pilot ci si ca organizator, din partea clubului Top Cross TCS. Fanii motocrosului spera ca el sa primeasca o replica puternica din partea lui Mihai Stoichescu, la rândul sau maestru al sportului, un pilot aflat într-o crestere de forma dupa o serie de probleme medicale.

Suspansul va fi maxim si la clasele mici, unde câstigatorii etapei de la Prundu, Marius Achim Popovici (AMC Bogdan Sibiu, clasa 50 cmc) si Benedek Kadar (Sugas Sfântu Gheorghe) pot face un pas decisiv spre marele premiu al Dementor KTM Motocross Cup, cele doua motociclete KTM de juniori, un SX 50 si respectiv un SX 65.

„Ca de obicei, am încercat sa ne facem bine temele, pregatind circuitul în asa fel încât etapa de la Ciolpani sa fie o sarbatoare a motocrosului românesc”, spune Adrian Raduta (Top Cross TCS).

Evenimente, Pe Pamant

Curs de Hard Enduro (by Graham Jarvis) @ Piatra Neamt, 12 Mai ’12

May 10, 2012 by

Sâmbata 12 mai, ora 10.00, în Complexul Strand din Piatra Neamt se va deschide oficial Academia Hard Enduro Piatra Neamt, prima scoala de enduro cu caracter permanent din România. Curusul inaugural din acest weekend va fi sustinut de Graham Jarvis.

Pilotul britanic a câstigat toate competitiile importante de hard-enduro din lume si s-a alaturat acestui proiect din dorinta de a dezvolta enduro-ul si enduro-ul extrem în România, mai ales ca el este adeptul ideii ca în ziua de astazi pentru hard enduro ai nevoie atât de cunostinte de enduro cât si de trial.

Cursul practic va fi sustinut în cadrul natural extrem de ofertant de pe muntele Cozla din Piatra Neamt.

Evenimente, Pe Pamant

Pitesti Eco Challenge @ [Pitesti] AMANAT

May 04, 2012 by

Am primit un anunt de la organizatori cum ca acest eveniment va fi amanat pentru August sau chiar mai incolo. Cum auzim ceva va spunem si voua ;(

Am auzit de un eveniment interesant de Orientare si Escalada in Padurea Trivale.

Probele de concurs:

1. ORIENTARE:

- Vor fi echipe de 2 concurenti care vor primi o harta pe care se vor regasi 12 posturi de control (PA).
- Echipa care va gasi TOATE posturile in timpul cel mai scurt va fi declarata castigatoare.
- Posturile se vor lua obligatoriu in ordinea de pe harta, nerespectarea acestei prevederi duce automat la descalificare.
- Lipsa unui post sau a mai multor posturi duce automat la descalificare.

Categorii de Concurs :

- Prichindei : elevi de generala
- Juniori : liceeni cls. IX / X
- Seniori : liceeni cls. XI / XII
- Open : studenti

Pentru fiecare categorie de varsta vom avea diferentiere : masculin si feminin.

Pentru licee se va face si un clasament general unde vor puncta echipele cel mai bine clasat la fiecare categorie in parte : juniori masc + juniori femin. + seniori masc. + seniori fem.

2. ESCALADA :

- proba va avea loc pe un copac pitonat, fiecare concurent fiind asigurat la sol si avand casca de protectie

Se va intra individual pe categorii feminin si masculin in functie de varsta astfel :
-cutezatori : intre 12-16 ani
-temerari : peste 16 ani

Castigator la fiecare categorie va fi declarat concurentul care atinge TOPUL in timpul cel ma scurt

La proba de Orientare clasamentul general al liceelor se va face in functie de locul pe care echipajele le vor ocupa la cele 4 categorii astfel:

Loc 1 – 100 puncte / Locul 2 – 80 puncte / Locul 3 – 60 puncte / Locul 4 – 50 puncte / Locul 5 – 45 puncte … apoi se vor acorda cu 5 puncte mai putin pentru fiecare loc in parte.

Pentru inscrieri trimiteti un email la adresa: office@zimbrul-carpatin.ro in care precizati:

Orientare: numele echipei, liceul pe care il reprezentati daca este cazul, numele celor 2 membrii ai echipei, seria de buletin daca este cazul, adresa de email si telefonul pentru ambii concurenti;

Escalada: numele si unitatea de invatamant, seria de buletin daca este cazul, adresa de email si telefonul.

Primul START se va da la ora 10.00 Sambata pe 2 iunie 2012 din fata Palatului Copiilor din Pitesti.

Evenimente, Pe Pamant