Peru 2010 – Tocllaraju (6.034 m)

Pasiunea “muntomanului” pentru “Preamaritul” este una nemarginita si de multe ori neinteleasa de catre oamenii de rand, este libertatea suprema, este modalitatea prin care poti sa iti invingi permanent limitele omenesti, este “un tinut aparte, misterios si grandios, intre pamant si cer, o lume pe care trebuie sa o iubesti inainte de a patrunde in ea si de a fi admis tacit de catre ea.” Gaston Rebuffat.
Aceasta este si parerea a doi muntomani, Oana si Daniel, doi oameni care chiar au ceva de povestit si a caror activitate am urmarit-o de ceva timp, pentru ca in final sa-mi fac curaj sa le pun cateva intrebari pe care vi le dezvalui si voua, iubitori de frumos, de inaltimi si de arenalina

Cu un background solid, 2005 Matterhorn (4478m) – ruta Elvetiana; 2006 Mont Blanc (4810m) -traversare Saua Midi-ruta italiana; 2007 Huayna Potosi (6088m) – Bolivia; 2008 Chopicalqui (6354m) – Peru, s-au intors in 2010 in Peru pentru o noua expeditie – Tocllaraju (6.034).

Povestea incepe cam asa … “La iesirea asta visez de foarte mult timp. Planurile au inceput sa ia forma in decembrie 2009, cand am facut rost de o sponsorizare care sa ma ajute sa plec. Visul meu era sa ajung pe Huascaran (6768m), cel mai inalt varf din Peru, si cel mai inalt din zona ecuatoriala. Astfel, iata-ma pe 02.07.2010 in Otopeni in asteptarea avionului. Echipa: eu si prietenul meu Daniel:) Dupa o escala de 2 ore in Amsterdam si inca vreo 12 de zbor peste Atlanic, am ajuns in Lima ? orasul ceturilor eterne ? pe la 19.”
Citat blogul Oanei http://oanagorduna.wordpress.com/2010/07/26/hello-world/

Curiozitatea m-a impins mai departe de randurile scrise de Oana si i-am pus cateva intrebari lui Daniel …

Cum s-a nascut ideea expeditiei Peru 2010? Ce te-a facut sa te intorci in Peru? Care au fost obiectivele de aceasta data?

De la an la an, am tot incercat sa cresc altitudinea, am inceput cu Alpii: Matterhorn si Mont Blanc in 2005 si 2006, care sunt pana in 5000 de metri, apoi cu Anzii. In Bolivia, am facut primul varf de 6000 de metri, respectiv Huayna Potosi (6088m), dar cea mai mare altitudine am atins-o in Peru in 2008, pe varful Chopicalqui (6354m). In 2009 am incercat varful Khan-Tengri dar totul s-a terminat inainte de a incepe, deoarece in tabara de baza doctorul mi-a descoperit hipertensiune destul de mare si era foarte periculos sa mai incerc sa urc. Am inceput tratamentul care va dura permanent si am zis sa mai fac o incercare anul asta tot la 6000 dar cu mari indoieli, surprinzator m-am simtit bine si am reusit sa urc pe Toccalaraju (6034m), cam asa s-a nascut ideea expeditiei. Am ales Peru inca o data pentru ca in America de Sud este vremea mai buna in sezon, decat in alti munti inalti din lume.
In general, incerc sa fac varfuri nu foarte usoare , medii ca dificultate, toate in jur de AD/ AD+.

Cum te pregatesti pentru o astfel de expeditie?

Am inceput sa merg pe munte de prin 1998 dar mai serios de prin 2001 adica cu vai de abrupt si creste, in Bucegi, parcurse atat iarna cat si vara, dar mai ales iarna, cand consider ca atunci e placerea sublima de a merge pe munte.
Deoarece nu posed un fizic care sa ma ajute pentru alpinism (inalt si slab) trebuie sa ma antrenez foarte mult, aproape in fiecare weekend merg la munte, in special iarna, cand este mai greu si mai bun antrenamentul (la batut urme), in rest mai alerg in parc. Pe langa aceste activitati incerc sa nu pierd noptiile, fara sprituri ), sa duc o viata fara excese si un regim alimentar adecvat.

Banuiesc ca au fost multe momente de criza in decursul expeditiei, cum le-ai depasit?

Important este sa ai un psihic puternic care sa te ajute sa treci cu bine peste orice peripetie si sa iti stii mereu limitele. La fel de important este sa ai grija atunci cand pleci de acasa sa nu ai mici probleme de sanatate, gen dureri de dinti, tuse si alte chestii marunte care se pot transforma in probleme majore .
De data aceasta o peripetie a fost la cel de al 2 lea varf, Quitaraju, cand in tabara de la 5450 mi s-a inflamat un deget si deabea am mai putut sa cobor, dar toate trec , sanatosi sa fim!

Ce planuri de viitor ai in aceasta directie?

Inca visez sa ajung la 7000 anul viitor, dar totul va depinde de sanatate si de bani. Daca nu se va putea, voi incerca varfuri mai mici si mai exotice, in locuri cat mai indepartate, mergand pe premisa “Fiecare munte, mic sau mare, este pentru mine ceva minunat, plin de viata, frumusete si vraja” Karl Blodig.
Imi place sa vad cat mai multe locuri inedite .

Asteptam cu nerabdare noutati si le dorim poteci line spre indeplinirea viselor